Între două reprize de ploaie torențială, duminică seară, de la ora 18:00, a avut loc lansarea albumului monografic Biserica Domnească cu hramurile Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, cel mai vechi lăcaș de cult din municipiul Ploiești, ridicată în forma sa inițială în anul 1639, de către domnitorul Matei Basarab.
Evenimentul lansării albumului realizat și documentat de preotul paroh Augustin Pîrlea s-a bucurat de prezența a zeci de credincioși din parohie, dar și de oameni care au susținut de-a lungul timpului acest lăcaș de cult, printre care s-a aflat și prefectul Daniel Nicodim.
Albumul prezintă istoria zbuciumată a acestui monument istoric situat pe strada Matei Basarab din cartierul ploieștean Mihai Bravu, cu imagini-document din care reiese că acest lăcaș de cult a fost salvat, în timp, doar datorită unor oameni cu suflet și iubitori ai istoriei acestor meleaguri.
Invitați speciali au fost inspector școlar prof. dr. Maria Mariana Gheorghe și prof. univ. dr. Tudor Dinu, cel din urmă prezentând și o istorie mai puțin știută a vremurilor lui Matei Basarab, cu decizii mai mult sau mai puțin controversate luate de domnitorul care a ctitorit micuța biserică din Ploiești, după ce a repurtat o victorie împotriva lui Vasile Lupu, domnitor al Moldovei.