Maratonul Vinului - concurs de Mountain Bike cu scop caritabil, sâmbătă, la Urlați

Maratonul Vinului - concurs de Mountain Bike cu scop caritabil, sâmbătă, la Urlați

Ajuns la a 13-a ediție, Maratonul Vinului este primul concurs Mountain Bike cu scop caritabil din România. În acest an, MARVIN va avea loc pe 26 aprilie 2025 în localitatea Urlaţi din judeţul Prahova, printre dealurile, podgoriile şi cramele din zonă. Pe lângă cele două trasee clasice de 30km și 50km, participanții pot opta şi traseul bine-cunoscut de 18km, recomandat cicliștilor mai puțin experimentați. Participanții din cadrul companiilor vor putea participa pe traseul de 30 de km în echipe de câte 4 (cu cel puțin o fată)! Traseul de 50 km va găzdui o competiție pentru E-Bike și una pentru gravel.

Maratonul propune trasee pentru toți cicliștii: de 50 km – Traseu pentru cicliști experimentați, inclusiv competiții pentru E-Bike și Gravel, de 30 km – Ideal pentru amatori și echipe de companie, de 18 km – Recomandat celor mai puțin experimentați, de 10 km – Family Ride – Traseu fără taxă, perfect pentru familii! și de 4 km – Kids Race – Cursa pentru cei mici (7-12 ani).
O parte din încasări vor fi donate către Fundația Bucuria Ajutorului și Asociația Magic, care sprijină copii și familii aflate în dificultate. Înscrierile la maraton s-au încheiat.
Startul concursului va avea loc la ora 9:00 pentru cursele de copii (4km și 8km), la 10.30 pentru riderii E-bike, la 10.35 pentru concurenții de la traseele de 18, 30 și 50 km, și la 10.45 pentru plimbarea Family, din fața primăriei.

Tipărire