Eugenia Ludoșan, o femeie în vârstă de 90 de ani, din municipiul Câmpina, a fost dată dispărută, după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit până la data semnalării dispariției la Poliția din Câmpina, pe 4 martie. Semnalmente: înălțime aproximativ 165 cm, greutate 50 kg, păr scurt alb, ochi căprui, fără semne particulare, la momentul plecării, fiind îmbrăcată cu o haină neagră și având o geantă de umăr, de culoare maro. Persoanele care pot oferi informații cu privire la femeia în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.