Ambulanța Prahova angajează fără concurs medici și asistenți medicali

Ambulanța Prahova angajează fără concurs medici și asistenți medicali

 

Serviciul Județean de Ambulanță Prahova are nevoie de suplimentarea personalului medical, în special pentru perioada stării de alertă, astfel că medicii specialiști de medicină de familie și medicină generală, dar și asistenții medicali generaliști pot să încheie contracte pe perioadă limitată cu stații din teritoriul județului Prahova.

Astfel, stația Ploiești are nevoie de doi medici specialiști în medicină de familie și unul de medicină generală, iar substația de la Băicoi – de un medic de medicină de familie.

Pe de altă parte, nevoia de asistenți medicali este și mai mare, având în vedere că, tot în regim temporar, pot fi angajați fără concurs 20 de asistenți medicali generaliști, la stația Ploiești și substațiile din Câmpina, Vălenii de Munte și Băicoi.

Dosarele pot fi depuse până luni, 19 octombrie, iar documentele necesare pot fi regăsite pe http://www.ambulantaprahova.ro/saj-prahova-angajeaza-medici-si-asistenti-medicali/