Cod galben și Cod portocaliu de vânt și precipitații în Prahova, de sâmbătă dimineață până duminică. La munte va fi viscol

Cod galben și Cod portocaliu de vânt și precipitații în Prahova, de sâmbătă dimineață până duminică. La munte va fi viscol
Vremea întoarce foaia! Cod galben și Cod portocaliu de vânt și precipitații în Prahova, de sâmbătă dimineață până duminică. La munte va fi viscol
În intervalul 18 noiembrie ora 08:00 până în 19 noiembrie ora 10:00, meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN care prevede că se așteaptă cantități însemnate de precipitații, local 25...35 l/mp, izolat peste 50 l/mp, ninsori la munte și intensificări ale vântului. De asemenea, în acest interval va intra în vigoare și un COD PORTOCALIU meteo pentru zona montană a județului, privind intensificări susținute ale vântului, viscol și vizibilitate redusă.
Pompierii militari prahoveni sunt pregătiți să intervină în sprijinul comunităților, informează ISU Prahova, care vine și cu recomandări pentru populație. Astfel, în cazul manifestării fenomenelor prognozate, pentru evitarea unor blocaje din cauza condițiilor meteorologice, se recomandă conducătorilor auto care se deplasează în zone montane să se intereseze asupra condițiilor de drum, să aibă mașinile echipate corespunzător pentru zăpadă și să manifeste prudență maximă. În situația manifestării vântului puternic, se recomandă populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. Nu ezitați să apelați numărul unic de urgență 112, dacă identificați o situație care pune în pericol viața dumneavoastră sau a unei persoane aflate în dificultate.

Tipărire