Lucrările avansează la unul dintre blocurile din Ploiești intrate în programul de reabilitare termică

Lucrările avansează la unul dintre blocurile din Ploiești intrate în programul de reabilitare termică
Lucrările de reabilitare termică a blocului 12C de pe Bd. Republicii, din Ploiești, avansează pe zi ce trece, după încheierea contractului de lucrări de către Primăria Ploiești cu societatea FADMI PROD S.R.L. În cadrul aceluiași contract intră și blocul 10D de pe strada Sinăii, situat vizavi de cel de pe Bulevardul Republicii. În timp ce la blocul de pe Republicii (foto sus), muncitorii sunt deja pe șantier, la blocul de pe strada Sinăii, colț cu Republicii, proprietarii sunt programați pentru măsurarea balcoanelor și a ferestrelor care intră în programul de reabilitare, prin închiderea balcoanelor și instalarea de tâmplărie PVC.
La începutul lunii octombrie, Primăria Municipiul Ploiesti informa că au început lucrările de reabilitare termică a blocurilor 10D din strada Sinăii nr. 1 și 12C din Bd. Republicii nr. 104, conform contractului de finanţare nr. 4322/06.06.2019 „EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOCURI ÎN MUNICIPIUL PLOIEȘTI – LOT 1”. Potrivit reprezentanților municipalității, executantul lucrărilor este S.C. FADMI PROD S.R.L., iar valoarea contractului este de 3.626.289.11 lei (inclusiv TVA). 
Blocurile incluse în acest program derulat de municipalitatea ploieșteană vor beneficia de următoarele lucrări: placarea termică exterioară a suprafețelor opace ale fațadelor de la suprastructură, cu plăci din vată minerală bazaltică de 100 mm grosime; reabilitarea termică a acoperișului de tip terasă necirculabilă cu poliuretan sprayat, în strat de 140 mm grosime; schimbarea ferestrelor care nu asigură un grad de izolare termică corespunzător și închiderea balcoanelor cu tâmplărie PVC min. pentacameral și geam termorezistent; înlocuirea instalației din subsol de încălzire și apă caldă menajeră, inclusiv montarea robinetelor de echilibrare termohidraulică la baza fiecărei coloane; montarea unui sistem fotovoltaic de 1 kw off grid pentru alimentarea circuitelor de iluminat pentru părțile comune.
 
 

Tipărire