15 tone de deșeuri, aruncate cu basculanta pe malul râului Prahova

15 tone de deșeuri, aruncate cu basculanta pe malul râului Prahova

Astăzi, în jurul orelor 13.30, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, a depistat pe raza localității Ariceștii Rahtivani, un bărbat care arunca deșeuri rezultate din construcții. 

Deșeurile, în cantitate de aproximativ 15 tone, au fost descărcate din remorca unui tir, pe malul stâng al râului Prahova.

În cauză a fost sesizată Garda de Mediu - Comisariatul Județean Prahova, la fața locului prezentându-se doi comisari, care, după efectuarea verificărilor, urmează să sancționeze persoana potrivit OUG 195/2005 privind protecția mediului.