Un tânăr de 19 ani, din Valea Călugărească, s-a răsturnat cu mașina, noaptea trecută. Era băut și nu avea permis de conducere

Un tânăr de 19 ani, din Valea Călugărească, s-a răsturnat cu mașina, noaptea trecută. Era băut și nu avea permis de conducere

Un tânăr de 19 ani, din Valea Călugărească, s-a răsturnat cu mașina, noaptea trecută, în timpul cercetărilor la fața locului polițiștii au constatat că era și băut și nu avea nici permis de conducere. ”Noaptea trecută, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul Rutier au fost sesizați despre faptul că pe raza comunei Valea Călugărească, pe DJ 101 F, s-a produs un accident rutier. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că un tânăr în vârstă de 19 ani, din comună, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 101F, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma impactului, tânărul a avut nevoie de acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat la o unitate medicală. Tot din verificări, a reieșit faptul că autoturismul în cauză fusese luat de la unitatea de alimentație publică la care tânărul era angajat, fără permisiunea administratorului societății. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere” - IPJ Prahova.


Tipărire