Incendiu în miez de noapte într-o gospodărie din Pietroșani. Au ars și două solarii

Incendiu în miez de noapte într-o gospodărie din Pietroșani. Au ars și două solarii

Pompierii prahoveni au intervenit, în noaptea de luni spre marți, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la mai multe anexe gospodărești din comuna Puchenii Mari, sat Pietroșani. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Liviu Pipelea, incendiul s-a manifestat violent și cu flacără deschisă, cuprinzând cu repeziciune 2 solarii, 2 magazii în care era depozitată o cantitate considerabilă de materiale combustibile ( lemne și cărbune) și o bucătărie de vară.
Suprafață totală afectată de incendiu este de 400 mp, la intervenție au acționat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, din fericire nimeni nu a fost rănit. Incendiul s-a produs cel mai probabil, potrivit ISU Prahova, de la jar sau scântei și din cauza coșului de fum neizolat sau amplasat necorespunzător față de materiale combustibile.


Tipărire