Ploieșteni, strângeți bani la ciorap să plătiți încălzirea! Ce spune primarul Volosevici despre facturile neemise de Termo Ploiești

Ploieșteni, strângeți bani la ciorap să plătiți încălzirea! Ce spune primarul Volosevici despre facturile neemise de Termo Ploiești

În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi la sediul Primăriei Ploiești, Andrei Volosevici a anunțat că în cursul acestei seri va fi reluată furnizarea agentului termic în apartamentele din Ploiești racordate la Sistemul Centralizat de Energie Termică, după ce instalațiile care au suferit avarii au fost pornite în această după-amiază. ”Chiar dacă au mai apărut și alte mici probleme, acestea vor putea fi remediate în zilele următoare, iar reluarea furnizării încălzirii în această seară nu va afectată și nici în weekend ploieștenii nu vor suferi din cauza lipsei agentului termic din calorifere”, a declarat, ulterior, primarul Volosevici, ca replică la informațiile care vorbeau despre alți pori în țevile de la CAF 2. Însă, una dintre afirmațiile făcute de către primarul Volosevici ar trebui să-i pună pe gânduri atât pe administratorii de bloc, cât și pe proprietarii de apartamente. Termo Ploiești nu a emis până acum nicio factură pentru agentul termic furnizat până în prezent, ceea ce ar însemna că ploieștenii ar putea fi nevoiți să strângă bani la ciorap pentru a-și achita cheltuielile cu întreținerea, dacă facturile vor fi emise ”în cascadă” de operatorul de termoficare! Declarația primarului aici:


Tipărire