Zeci de mii de prahoveni din localitățile aflate în estul județului au probleme cu alimentarea cu apă potabilă, situație care se amplifică în perioadele secetoase. În ultima vreme, operatorul Hidro Prahova a instituit restricții la furnizarea apei în zona respectivă, însă astăzi, reprezentanții societății au anunțat punerea în funcțiune a unor foraje de apă de mare adâncime, care să asigure necesarul de consum pentru populaţia din zona Urlați-Mizil. ”Începând de luni, 25 iulie 2022, societatea HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, va furniza un debit suplimentar de apă pentru consumatorii care se alimentează din aducţiunea Urlaţi-Mizil. Astfel, beneficiarii investiției vor fi locuitorii din oraşele Mizil şi Urlaţi, precum și cei din comunele Gornet Cricov, Baba Ana, Jugureni, Gura Vadului, Tomșani și Iordăcheanu. În funcţie de probele tehnice, într-un interval de 3-4 săptămâni, având în vedere condiţiile actuale de secetă extremă, operatorul ar putea să renunțe definitiv la restricţiile în furnizarea apei pe timpul zilei, ajungându-se astfel până la distribuţia apei în regim normal de presiune şi debit”, a transmis Hidro Prahova.