Tânăr din Mizil, dispărut fără urmă după ce a fost transportat la un spital din Ploiești

Tânăr din Mizil, dispărut fără urmă după ce a fost transportat la un spital din Ploiești

Un tânăr din orașul Mizil a fost dat dispărut în circumstanțe mai puțin obișnuite. În această seară, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil au fost sesizați de către o femeie despre dispariția fiului său, ȘAPCALIU CRISTI MARIAN, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în orașul Mizil. 

Potrivit Poliției Române, la data de 18 iulie, în jurul orei 22:00, tânărului i s-a făcut rău în dreptul imobilului unde locuiește. A fost preluat de un echipaj al Ambulanței și transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești in vederea acordării de îngrijiri medicale, iar ulterior, acesta a fost transferat la Secția de pe „Buna Vestire” din Ploiești. După efectuarea de investigații, medicul de gardă a concluzionat că nu se impune internarea acestuia, fiind lăsat să plece. Din acel moment nu se mai cunoaste nimic despre el. 

Semnalmente: 1,65-1,70 m, constituție slabă, păr brunet, ochi căprui. 

La momentul plecării, tânărul purta o pereche de pantaloni tip blue-jeans, fără bluză și desculț, potrivit site-ului oficial al Poliției Române. 

Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea bărbatului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.


Tipărire