Peste 300 de persoane, înșelate cu promisiunea unor excursii în Europa, America și Asia

Peste 300 de persoane, înșelate cu promisiunea unor excursii în Europa, America și Asia
 

Aproape 150.000 de euro se pare că a fost prada unui escroc în vârstă de 40 de ani, din Chiajna, care a reușit performanța de a înșela peste 300 de persoane cărora le promitea excursii în Europa, Asia și America.

Potrivit Poliției Române, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune în formă continuată. Din cercetări a rezultat că persoana respectivă, în calitate de președinte al unei asociații pentru dezvoltarea societății civile, în perioada ianuarie – iulie 2019, prin promovarea pe pagina de socializare a asociației, ar fi indus în eroare 329 de persoane, organizând 14 excursii care urmau să aibă loc în cursul anului 2019, către diferite destinații din Europa, America și Asia, pentru care ar fi încasat 147.930 de euro.

Sumele încasate în acest scop ar fi fost folosite atât în interes personal, cât și pentru a onora excursiile deja contractate și pentru care încasase contravaloarea, aspect relevat de situaţiile financiare, rulajul conturilor şi de expertiza contabilă efectuată în cauză.