Incendiu la un saivan în comuna Florești. Pompierii intervin cu două autospeciale de stingere

Incendiu la un saivan în comuna Florești. Pompierii intervin cu două autospeciale de stingere

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la un saivan de animale în comuna Florești, sat Călinești. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, la locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD tip B2. Adăpostul de animale a ars pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, incendiul fiind localizat de către echipajele de pompieri sosite la fața locului. Proprietarul a reușit să evacueze 50 de bovine care se aflau în saivan în momentul izbucnirii flăcărilor, potrivit ISU Prahova.


Tipărire