Botezul Cailor de la Comarnic, completat, anul acesta, cu expoziții de oi și câini de stână

Botezul Cailor de la Comarnic, completat, anul acesta, cu expoziții de oi și câini de stână

 

De Bobotează, pe 6 ianuarie, la Comarnic va avea loc cea de-a treia ediție a „Botezului Cailor”, o tradiție veche de peste 100 de ani, reînviată în 2019, după sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, potrivit reprezentanților Primăriei Comarnic. După botezul tradițional al cailor, săvârșit de preoți la biserică, atelajele hipo se vor îndrepta în alai, de la intersecția Pieței Comarnic, spre nord, către zona de concurs: prund-Maicanu. Perioada de înscrieri în competiție se încheie la ora 10.00, oră la care va începe prima probă a concursului hipic, cea de frumusețe. Concursul va continua cu proba de tracțiune dublu, la ora 10.30, iar ulterior cu cea de tracțiune simplu, la ora 13.00, iar cel mai așteptat moment, festivitatea de premiere, se va desfășura la ora 15.30. Vor fi menținute în concurs atât proba de frumusețe, cât și „premiul crescătorului”. În plus, anul acesta, Festivalul Ecvestru „Botezul Cailor” va fi completat cu expoziții de oi și câini de stână, organizate de crescătorii de animale din localitate. Concursul este organizat de Asociația Crescătorilor de Animale Comarnic și susținut de Primăria Comarnic.