Direcția Națională Anticorupție, obligată să-i plătească daune morale fostului procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose

Direcția Națională Anticorupție, obligată să-i plătească daune morale fostului procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose
Tribunalul București a decis miercuri, 24 noiembrie, că Direcția Națională Anticorupție trebuie să-i plătească daune morale fostului procuror general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Mihai Tudose, după ce acesta a fost anchetat abuziv de procurorii de la structura teritorială a DNA, supranumită “unitatea de elită a DNA”. Soluția instanței: “Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Kovesi Laura Codruța, Onea Lucian Gabriel și Răileanu Elena Cerasela, invocate de către fiecare dintre acești pârâți prin întâmpinare și unite de instanță cu fondul cauzei și, în consecință, respinge cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamant în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta DNA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale reprezentând repararea prejudiciului cauzat, precum și la plata a dobânzii legale de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la momentul plății efective. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată”.
Tribunalul București a obligat, de asemenea, Statul Român, prin Ministerul de Finanțe, să-i plătească lui Liviu Tudose daune de 150.000 de lei pentru arestarea nelegală: “Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 150.000 lei reprezentând daune morale cauzate prin reţinerea şi arestarea nelegală a reclamantului şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul la plata sumei de 14643,38 lei reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistenţa juridică în cursul procesului penal în legătură cu măsurile preventive de libertate şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la plata efectivă. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3570 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24 noiembrie 2021”. Ambele decizii pot fi atacate. (sursa foto: luju.ro)