Agenția Națională pentru Locuințe a lansat procedura de achiziție a serviciilor de expertizare tehnică și, ulterior, de continuare a lucrărilor de construire a două tronsoane de bloc în orașul Boldești-Scăeni, pe strada Intrarea Pieții.
Potrivit documentației de licitație, contractul are ca scop realizarea expertizei tehnice, continuarea lucrărilor de construcții montaj, inclusiv întocmire certificat energetic, întocmire, verificare și avizare dosare instalații energie electrică și întocmire, verificare și avizare dosare instalații gaze naturale pentru 24 de unități locative (10 apartamente cu o cameră și 14 apartamente cu două camere), pe două tronsoane, cu regim de înălțime subsol, parter și trei etaje. Lucrările au fost abandonate de mai multă vreme, stadiul fizic actual fiind: infrastructură completă, armătură stâlpi etaj 1 la un nivel de 50% și zidărie din BCA etaj 1 realizată 70%.
Potrivit proiectului, fiecare scară va avea propria centrală termică pe gaz, iar, pe perioada verii, există posibilitatea reducerii consumului de gaze naturale cu ajutorul energiei solare, prin intermediul panourilor solare ce vor fi amplasate pe acoperișul blocului.
Valoarea totală estimată a contractului este de circa un milion de euro.
ANL reia lucrările la blocul cu panouri solare și centrale termice proprii, în Boldești-Scăeni
