Admiterea în școlile Jandarmeriei Române: de la nota 3 la nota 10, după contestații, pentru unii candidați recrutați în Prahova!

Admiterea în școlile Jandarmeriei Române: de la nota 3 la nota 10, după contestații, pentru unii candidați recrutați în Prahova!
Marian Godină, polițistul din Brașov cunoscut pentru opiniile sale extrem de directe referitor la problemele din cadrul Ministerului de Interne, a publicat luni seară un mesaj care ridică multe semne de întrebare referitor la modul în care se organizează/corectează concursurile în instituțiile din subordinea ministerului condus de Lucian Bode. “Astăzi s-au afișat listele după contestații cu rezultatele candidaților care au susținut examenul de admitere la Școlile de subofițeri de jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani. Prima poză e de pe site-ul școlii din Drăgășani. Se observă că 7 candidați cu note inițiale foarte mici, au obținut după contestație nota maximă, adică 10. Toți cei 7 au fost recrutați de IJJ Prahova. A doua poză e de pe site-ul școlii de la Fălticeni. Se observă 4 candidați, selectați tot de IJJ Prahova, tot cu note foarte mici inițial, iar ulterior cu note de 10. Părerea mea e că e o eroare undeva, ar fi mult prea mari diferențele și prea mare coincidența, mai ales că testele sunt grilă. Nu cred că ar putea fi vorba de fapte de corupție, nu cred că ar face cineva așa ceva. Sper că Jandarmeria Română va oferi o explicație celor care au susținut acel examen (mulți dintre ei mi-au scris supărați și dezamăgiți)”, este semnalul tras de Marian Godină.
După postarea polițistului din Brașov, și Sindicatul Europol a reacționat:  “De la obligarea urinării în sala de examen, la note de 10 transformate din nota 2.50. Jandarmeria Română, o instituție a absurdului! În imaginile de mai jos veți putea vedea adevărate "miracole" ale examenului de admitere în școlile Jandarmeriei Române. După ce zilele trecute auzeam cum un candidat nu a fost lăsat să își satisfacă nevoile fiziologice la toaletă și a fost nevoit să folosească o sticlă, chiar în sala de examen, acum vedem cum candidați notați inițial cu 2.50 au ajuns să fie admiși cu nota 10. Pentru această situația există o singură soluție: ori pleacă cei care au notat în primă instanță candidatul cu 2.50, ori cei care după contestație au acordat nota 10. Chiar nu vrem să credem că șefii din Jandarmerie și-au făcut de cap și au "vândut" admiterea, în cel mai lipsit de scrupule mod”.
Am solicitat un punct de vedere din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova referitor la situațiile semnalate. Vom reveni, imediat ce vom avea și o reacție oficială în acest caz.

Tipărire