Un bărbat de 54 de ani, din comuna prahoveană Albești Paleologu, a murit în urma multiplelor răni provocate cu un cuțit de către unul dintre fiii săi. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.00, polițiștii Secției Rurale Valea Călugărească au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Albești, că fratele său și-ar fi înjunghiat tatăl. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului l-a găsit în interiorul locuinței pe bărbatul ucis, corpul acestuia având mai multe lovituri de cuțit în zona pieptului. Fiul său, în vârstă de 29 de ani, suspectat de săvârșirea faptei, a fost depistat de polițiști, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, tânărul fiind cercetat pentru omor și violență în familie.