Reținut după ce a furat 10.000 de euro dintr-o mașină, la Gherghița

Reținut după ce a furat 10.000 de euro dintr-o mașină, la Gherghița

Politiștii Secției Rurale de Poliție Puchenii Mari efectuează cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.  

Potrivit IPJ Prahova, la data de 8 august, în jurul orei 19:00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie despre faptul că i-ar fi fost sustrase din interiorul unui autoturism o borsetă și o geantă de damă, care conțineau documente, carduri bancare și bani. 

Fapta ar fi fost comisă în timp ce autoturismul se afla parcat în curtea unui imobil din comuna Gherghița. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 10.000 de euro.

În această dimineață, a fost efectuată o percheziție, în localitatea Mogoșoaia, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei. Au fost ridicate o serie de bunuri, ce au condus la documentarea activității infracționale. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.


Tipărire