Ploieștenii care locuiesc în Cartierul Râfov vor trebui să mai aștepte până la mijlocul anului 2023 pentru a li se crea rețele de drumuri și de alimentare cu apă și canalizare, însă Primăria Ploiești le dă deocamdată vestea că s-a semnat, în data de 06.05.2021, contractul de finanțare pentru proiectul “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA MARGINALIZATĂ A MUNICIPIULUI PLOIEȘTI - CARTIER RÂFOV”, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei (în calitate de Autoritate de Management) și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (în calitate de Organism Intermediar).
Potrivit proiectului, până la mijlocul anului 2023, în cartierul menționat ar urma să fie construit un centru multifuncțional cultural, inclusiv să fie amenajată o zonă de recreere în strada Râfov 20B, în termen de 28 de luni de la semnarea contractului de finanțare. O altă componentă a contractului de finanțare este realizarea de lucrări de construcţie/ reabilitare/ modernizare a utilităţilor de bază la scară mică: drumuri și alimentare cu apă și canalizare, în termen de 28 de luni de la semnarea contractului de finanțare. Valoarea proiectului este de 22.376.891,00 lei, din care finanțarea nerambursabilă acordată este în sumă de 21.917.108,08 lei.
