Fermierii protestează în fața Guvernului. Sute de crescători de animale se află, marți dimineață, la ușa premierului demis Bolojan

Fermierii protestează în fața Guvernului. Sute de crescători de animale se află, marți dimineață, la ușa premierului demis Bolojan
Image
Image

Fermieri din mai multe sectoare ale agriculturii sunt așteptați, marți, 15 septembrie, la un protest în fața Guvernului, la ușa premierului demis Ilie Bolojan, unde vor să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă agricultura românească și, în special, zootehnia. Sunt anunțați participanți din sectoarele apicultură, cultura mare, dar și crescători de ovine, de altfel cei mai afectați de situația actuală. Aceștia din urmă reclamă în special blocarea exporturilor de animale și posibilitatea ca această situație să se prelungească și susțin că au pregătit o listă de revendicări pe care intenționează să o transmită reprezentanților Guvernului. Crescătorii afirmă că sunt dispuși să rămână în București atât timp cât va fi necesar pentru ca problemele semnalate să primească soluții.

„Ne-a ajuns cuțitul la os demult, am tăcut, am răbdat”, a transmis Ionică Sterp, unul dintre liderii crescătorilor de ovine din Bihor, într-o postare pe Facebook, în care și-a anunțat sprijinul pentru protest.

Acesta a criticat modul în care autoritățile au gestionat problemele producătorilor agricoli și a susținut că fermierii au transmis numeroase documente și solicitări către instituțiile statului fără ca situația lor să se îmbunătățească.

Sursa foto: Agrointeligenta