Licitație pentru construirea unui nou pod peste râul Teleajen, în Cernești - Izvoarele

Licitație pentru construirea unui nou pod peste râul Teleajen, în Cernești - Izvoarele
Image
Image

Primăria comunei Izvoarele a lansat procedura de achiziție pentru construirea unui nou pod peste râul Teleajen, în satul Cernești, proiect care include și desființarea podului existent, grav afectat de viituri, la începutul verii, când a devenit inutilizabil.

Valoarea totală estimată a contractului este de 2.138.713,73 lei, fără TVA, iar investiția are ca scop înlocuirea actualei construcții, care nu asigură condițiile necesare pentru desfășurarea traficului rutier și pietonal.

Din acest motiv, actualul pod urmează să fie demolat, iar pe același amplasament va fi construit unul nou.

 

·       Pod nou, cu o deschidere de 18 metri

 

Noul pod va fi realizat pe o singură deschidere, fără reazeme intermediare în albia râului Teleajen. Acesta va avea o deschidere de 18 metri și o lungime totală de 24,10 metri, inclusiv zidurile întoarse.

Infrastructura va fi alcătuită din două culee masive din beton armat, fundate direct în stratul de marnă compactă. Suprastructura va fi realizată din cinci grinzi prefabricate din beton armat precomprimat, cu o lungime de 18 metri, solidarizate printr-o placă de suprabetonare.

Podul va avea o lățime totală de 6,14 metri și va asigura o cale de circulație cu o lățime utilă de 5 metri, mărginită de parapete de siguranță.

Calea carosabilă va fi prevăzută cu hidroizolație și îmbrăcăminte din beton asfaltic, iar sistemul rutier de pe rampele de acces va fi refăcut pe ambele maluri, până la intersecția cu DC 19A.

Investiția include și lucrări de amenajare a albiei râului, considerate necesare pentru îmbunătățirea regimului de curgere a apei și pentru creșterea stabilității malurilor.

Sunt prevăzute lucrări de curățare și profilare a albiei, precum și amenajări de apărare a malurilor cu gabioane. De asemenea, va fi realizată o saltea de gabioane cu grosimea de 50 de centimetri în zona podului, extinsă atât în aval, cât și în amonte.

Potrivit documentației, proiectul urmărește creșterea capacității și siguranței circulației, dar și îmbunătățirea accesului către zonele riverane. Autoritățile estimează că noua investiție va contribui la îmbunătățirea condițiilor de deplasare pentru locuitorii din zonă și va elimina problemele generate de starea actualului pod.

Construcția noului pod este prevăzută pe amplasamentul actualei structuri, după demolarea acesteia.