Fermierii ale căror culturi sau exploatații agricole au fost afectate de secetă extremă ori de alte fenomene naturale trebuie să notifice în scris Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la producerea situației, atrage atenția APIA.
Potrivit instituției, măsura se aplică în cazul situațiilor de forță majoră și al circumstanțelor excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole, termenul fiind prevăzut de art. 35 din HG nr. 1.571/2022, cu modificările și completările ulterioare.
În contextul fenomenelor meteo extreme care pot produce pagube importante în agricultură, fermierii sunt îndemnați să se adreseze Centrului județean sau local APIA la care au depus cererea de plată, pentru notificarea situației și depunerea documentelor justificative.
Notificarea se face prin completarea documentului denumit „Înștiințarea cu privire la forța majoră”, prevăzut în Anexa nr. 25 la Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare. Acesta trebuie însoțit, după caz, de actele care demonstrează producerea fenomenului natural și efectele acestuia asupra culturilor sau exploatației agricole.
În cazul unor calamități provocate de fenomene naturale izolate, precum seceta, înghețul, inundațiile sau tornadele, pentru care nu există un act normativ național prin care zona respectivă să fie declarată calamitată, agricultorii trebuie să depună și procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole sau procesul-verbal de constatare a calamității, întocmit în conformitate cu prevederile legale.
Dacă zona în care se află exploatația agricolă este declarată calamitată printr-un act normativ național, fermierii trebuie să transmită către APIA „Înștiințarea cu privire la forța majoră”, însoțită de actul normativ relevant.
APIA subliniază însă că respectarea termenului este esențială. Notificările depuse după expirarea celor 15 zile lucrătoare prevăzute de lege nu vor fi luate în considerare.
Recunoașterea unui caz de forță majoră sau a unei circumstanțe excepționale poate permite, în condițiile legislației aplicabile, acordarea sprijinului pentru suprafețele sau animalele eligibile la momentul producerii fenomenului. Totodată, fermierii pot evita, după caz, aplicarea unor sancțiuni administrative generate de neconformități care au apărut ca urmare a situației respective.
Reprezentanții APIA Prahova recomandă fermierilor să nu amâne notificarea și să transmită documentele justificative în termenul legal, pentru a putea beneficia de prevederile aplicabile în cazul situațiilor de forță majoră și al circumstanțelor excepționale.