Două bănci amplasate într-o zonă intens circulată din Ploiești au fost transformate, cel mai probabil, în ținta unei noi demonstrații de „forță” a unor indivizi care confundă mobilierul urban cu un loc de joacă.
Băncile, aflate vizavi de fostul sediu al BCR, în apropierea Palatului de Justiție și la doar două minute de centrul orașului, au șipcile rupte exact la jumătate. Modul în care acestea au fost distruse lasă puține semne de întrebare: cineva sau mai mulți „binevoitori” au considerat, probabil, că este o idee excelentă să sară pe ele până când lemnul a cedat.
Rezultatul? Două bănci inutilizabile și încă o imagine care spune multe despre felul în care unii înțeleg să se comporte în spațiul public.
Nu este vorba despre un mobilier abandonat într-un colț uitat al orașului, ci despre bănci amplasate într-o zonă centrală, frecventată zilnic de ploieșteni. Iar după ce câțiva indivizi își consumă energia distrugând ceea ce aparține comunității, nota de plată ajunge, inevitabil, tot la comunitate.
Și atunci apare întrebarea firească: ce este de făcut cu astfel de „specimene humanoide”, pentru care o bancă publică pare să reprezinte o provocare personală de demonstrare a forței și a lipsei de intelect?