Acțiunea de eliberare a domeniului public de autoturismele abandonate continuă în municipiul Ploiești. Potrivit SGU Ploiești, în această săptămână au fost ridicate încă șase vehicule abandonate de pe străzile orașului. Reprezentanții SGU precizează că toate intervențiile au fost realizate numai după parcurgerea etapelor prevăzute de legislația în vigoare. Astfel, înainte de ridicarea fiecărui autoturism au fost efectuate procedurile de identificare a proprietarului, transmiterea somațiilor și emiterea dispoziției de ridicare.
De la începutul lunii iunie și până în prezent, numărul total al autoturismelor abandonate ridicate de pe domeniul public a ajuns la 22.
Potrivit SGU Ploiești, aceste acțiuni au ca scop eliberarea locurilor de parcare ocupate inutil și îmbunătățirea aspectului urban al municipiului.
„Prin aceste măsuri, redăm comunității zeci de locuri de parcare și contribuim la un aspect urban mult mai curat și mai sigur în cartiere”, au transmis reprezentanții societății, care îi încurajează pe ploieșteni să sesizeze existența vehiculelor abandonate pe domeniul public, astfel încât acestea să poată fi verificate și, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, incluse în procedura de ridicare.