Sinaia, ca orice alt oraș, are multe case de locuit, vile și chiar hoteluri abandonate. Unele dintre acestea au ajuns adăpost pentru oamenii străzii, altele sunt sparte chiar în toiul zilei.
Un exemplu este semnalul tras de un locuitor din Sinaia, în această după amiază de final de ianuarie. Acesta a surprins "în direct" cum un bărbat intră fără probleme într-un imobil părăsit, fostă unitate de cazare din apropierea Mănăstirii Sinaia.
"Cam asta se întâmplă cu clădirile părăsite... Mai întâi a spart geamul, apoi a scos spărturile, după aia a intrat. Mai întâi o să distrugă tot, apoi o să le pună pe foc, încă-i iarnă, ce să mai zic?... Chiar acum, la 100 m de mănăstirea Sinaia", a fost mesajul sinăianului martor la eveniment.