Intervenție a Poliției Locale Ploiești: suspiciune de tăiere ilegală de arbori

Intervenție a Poliției Locale Ploiești: suspiciune de tăiere ilegală de arbori

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au intervenit duminică, 21 decembrie 2025, în urma unei sesizări privind posibila tăiere ilegală de arbori, în zona străzii Fabricilor din municipiul Ploiești. Sesizarea a fost primită în jurul orei 14:50, de la o persoană care a reclamat faptul că se auzea zgomot specific unei drujbe. Ajunși la fața locului, polițiștii locali au identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în Ploiești, care se deplasa cu un atelaj hipo încărcat cu material lemnos.

Bărbatul a declarat că lemnul ar fi fost tăiat de pe strada Fabricilor, de pe un teren neîmprejmuit. În urma verificărilor, în atelaj au fost descoperiți aproximativ 20 de arbori de diferite dimensiuni, precum și două drujbe, folosite pentru tăierea acestora. Având în vedere cele constatate, persoana a fost preluată de polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Ploiești, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii măsurilor legale care se impun.

Poliția Locală Ploiești precizează că va continua acțiunile de patrulare și intervenție pentru prevenirea faptelor ilegale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice în municipiu.


Tipărire