"Masa Bucuriei", o campanie a Parohiei Pleașa pentru cei sărmani

"Masa Bucuriei", o campanie a Parohiei Pleașa pentru cei sărmani
Părintele Marius Gheorghe, preot paroh de la Parohia Pleașa - comuna Bucov, ne îndeamnă să ne regăsim puterea, în aceste momente dificile pe care le parcurgem cu toții, să venim în ajutorul celor năpăstuiți de soartă. Au nevoie de sprijinul nostru, sunt oameni sărmani, care nu au ce pune pe masă de Sărbătoarea Nașterii Domnului.
 
Apelul făcut de preotul Marius Gheorghe: "Susținerea dumneavoastră ne responsabilizează să ducem mai departe acest proiect, această campanie încărcată de atâta emoție. Mai avem puțin până în Ziua Mare și Sfântă a Nașterii Domnului. Atunci vrem să ducem la toți cei care au cu adevărat nevoie, o masă completă, tradițională și suficientă să acopere câteva zile. Sarmale, ciorbă, cozonac etc. Astfel, în această Sfântă Zi, când toți vom fi la masă, să știm că niciunul din comunitatea noastră nu se așează la o masă goală!
Mulțumesc tuturor celor care au făcut, fac și vor face posibilă această campanie frumoasă!
Cei care doresc să ne sprijine pot face acest lucru donând direct în contul Parohiei sau printr-o donație la Biserică, cu mențiunea “pentru Masa Bucuriei”.
Beneficiar: Parohia Pleașa
CUI: 11271196
Cont: RO89RNCB0069148702760001
Dumnezeu să va răsplătească dragostea!".