Greu de închipuit că, în anul 2025, mai există așa ceva într-un oraș cunoscut altădată drept ”Orașul aurului negru”. Cineva spunea, odată, când a pășit pentru prima dată în orașul nostru, că se aștepta ca Ploieștiul să fie pavat cu marmură, datorită salbei de rafinării care înconjura localitatea. Însă nici pe departe. În acest an, 2025, mai sunt nepermis de mulți ploieșteni plătitori de taxe și impozite locale care străbat drumul spre serviciu și, mai grav, ai căror copii merg la grădiniță sau la școală prin noroaie și bălți, exact ca în Evul Mediu.
Este și cazul multor familii din Cartierul Moțoi, în zona Nuci, cum este cunoscută în Ploiești, ale căror așteptări par să se fi spulberat, odată cu trecerea anilor. Fac petiții peste petiții, sunt vizitați de candidați în campaniile electorale. Primesc promisiuni. Dar tot în noroi se deplasează, tot cu noroiul pe încălțări le merg copiii la grădiniță sau la școală. ”Sunt zone rurale unde nu vezi așa ceva!”, își strigă disperarea oamenii care locuiesc acolo. ”Măcar niște balast să pună pe stradă, ca să putem merge fără să ne murdărim în ultimul hal!”, spun locuitorii de pe Islazului, una dintre străzile parcă uitate de Dumnezeu și, în primul rând, de autorități. ”O să depunem câte o petiție o dată la două zile la Primărie, poate se satură de noi și se rezolvă ceva!”, spune unul dintre locuitorii din zonă, sătul de mizeria în care este nevoit să trăiască, alături de vecinii săi. Cât vezi cu ochii, doar noroi pe strada Islazului, de parcă cineva a deșertat acolo toată mocirla din lume. Lipsa canalizării stradale își spune cuvântul, iar anotimpurile ploioase sunt adevărate blesteme pentru ei.
Oamenii așteaptă răspunsuri clare de la reprezentanții municipalității. Așteaptă un semn că, undeva, cineva le ascultă păsurile și ia măsuri. Măcar o basculantă de balast. Nu cer mai mult.