Instituția Prefectului – Județul Prahova a dat publicității rezultatele verificărilor efectuate în luna noiembrie de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, în baza Planului comun de acțiune „Scutul Pădurii". Astfel, conform sursei menționate, luna trecută, la nivelul județului Prahova, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a organizat 29 de acțiuni și controale în domeniul silvic, în fondul forestier, pe linia depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase, precum și pe linia transportului materialelor lemnoase. ”În urma activităților organizate au fost verificate 68 de obiective și controlate 61 vehicule, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010, fiind dispusă confiscarea cantității de 63.01 mc material lemnos, în valoare totală de 21.000 lei. De asemenea, au fost înregistrate 17 dosare penale privind infracțiuni la regimul silvic. Menționăm faptul că Planul comun de acțiune „Scutul Pădurii" are la nivelul județului Prahova următoarele instituții semnatare: Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova, Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești, Garda Forestieră Ploiești, Direcția Silvică Prahova și Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Prahova, în cuprinsul Planului de acțiune fiind stabilite atribuțiile și activitățile pentru fiecare instituție semnatară”, arată, într-un comunicat de presă, Instituția Prefectului Prahova. (foto arhivă)