Primul candidat înscris oficial în lupta pentru Cotroceni: George Simion, președintele AUR

Primul candidat înscris oficial în lupta pentru Cotroceni: George Simion, președintele AUR

Primul candidat înscris oficial în lupta pentru Cotroceni este George Simion, președintele AUR. Acesta și-a depus luni, 30 septembrie, la Biroul Electoral Central din București, dosarul de candidatură pentru funcția de Președinte al României. Dosarul a fost însoțit de 470.000 de semnături de susținere din partea românilor, precizează reprezentanții AUR. ”Nu ne temem de nimeni, vom vedea cu care candidat al PSD-ului ne vom lupta în turul II, cel asumat de partid, Marcel Ciolacu, sau cel care este vopsit în independent, Mircea Geoană. De 34 de ani România este condusă de PSD și de anexele sale. În momentul acesta, cu actuala conducere, PNL-ul este doar o anexă a PSD-ului. Deci, de aceea vă spun că redutabili sunt cei care au avut puterea timp de 34 de ani. PSD-ul are doi candidați. Regimul acesta, Iohannis, are trei, dacă ar fi să îi dau importanță și domnului Ciucă. Sunt toți la fel. Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, Nicolae Ciucă sunt pe același calapod și reprezintă sistemul care ne-a condus de 34 de ani și reprezintă PSD-ul și pe Klaus Werner Johannis. Eu consider că în turul 2 o să bat orice candidat al sistemului vine, pe oricine desemnează Klaus Werner Iohannis”, a declarat Simion.


Tipărire