Candidatul PSD la Primăria Filipeștii de Pădure, Gabriel Frunză, este susținut la nivel înalt, chiar de premierul Marcel Ciolacu! Aflat într-o vizită în comuna Filipeștii de Pădure, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a avut o întâlnire și cu Gabriel Frunză, social-democratul care candidează pentru funcția de primar al localității. ”Astăzi, am avut onoarea de a primi vizita Primului Ministru, Marcel Ciolacu la noi în comună. Este o mare bucurie să vedem interesul și sprijinul guvernului pentru comunitatea noastră. De asemenea, Primul Ministru ne-a asigurat că în continuare vom avea sprijinul său în investițiile și programele pe care le vom derula în următorii 4 ani. Un moment deosebit al vizitei a fost cel de la fabrica Cris-Tim, o mândrie românească. Această fabrică minunată nu doar că produce produse de calitate de peste 30 de ani, dar și sprijină numeroase proiecte locale, contribuind semnificativ la dezvoltarea zonei noastre. Țin să-i mulțumesc pe aceasta cale domnului Prim Ministru, Marcel Ciolacu pentru vizita și sprijinul acordat! Împreună construim un viitor mai bun pentru Filipeștii de Pădure!”, a transmis candidatul PSD la Primăria Filipeștii de Pădure, după vizita premierului Marcel Ciolacu în localitate.
Partidul Social Democrat Filiala Prahova, CMF 21240002