Primarul liberal din Bușteni, izvor nesecat de... ridicol. Ce spune Mircea Corbu că i s-a întâmplat, ”sub greutatea responsabilităților” mandatului

Primarul liberal din Bușteni, izvor nesecat de... ridicol. Ce spune Mircea Corbu că i s-a întâmplat, ”sub greutatea responsabilităților” mandatului
Mircea Corbu, primarul liberal de la Bușteni, care se apropie vertiginos de finalul mandatului, nu știe cum să le trezească emoțiile cetățenilor orașului de pe Valea Prahovei și, deseori, cade în... ridicol. Duminică, 5 martie, edilul le mărturisește locuitorilor orașului, pe pagina sa oficială de Facebook, prin ce schimbări personale a trecut în anii petrecuți în fotoliul de primar al Bușteniului. ”În acești ani, pe lângă realizările și provocările politice, un mic detaliu personal nu a trecut neobservat, schimbarea nuanței părului meu, care, sub greutatea responsabilităților și a momentelor neprevăzute, a căpătat multe fire argintii. Este un semn al experiențelor prin care am trecut, al nopților nedormite și al deciziilor grele pe care le-am luat. Dar, să știți, văd părul cărunt nu ca pe un semn de bătrânețe, ci ca pe o medalie de onoare, o mărturie a luptelor duse și a obstacolelor învinse. E un simbol al maturității, înțelepciunii și, mai ales, al rezilienței în fața provocărilor vieții. Și pentru că vorbim despre provocări, vreau să vă transmit un mesaj în care eu cred: indiferent de greutățile care ne vor sta în cale, sunt convins că Dumnezeu ne va oferi puterea și suportul necesar pentru a merge înainte și a trece biruitori prin toate! Avem în noi forța de a depăși orice, iar împreună, ca o comunitate unită și puternică, vom reuși să construim un viitor și mai frumos pentru orașul Bușteni!”. Ce spuneți de asta? Știți vorba aceea din bătrâni? ”Lauda de sine nu miroase-a bine!”, cu păr cărunt sau nu, nu dă deloc bine, mai ales la electorat, să te lauzi singur cu ”maturitatea”, ”înțelepciunea” și ”reziliența”. 
Sursa foto: Facebook/Mircea Corbu

Tipărire