Andrei Volosevici, validat, cu întârziere, în funcția de primar al Ploieștiului

Andrei Volosevici, validat, cu întârziere, în funcția de primar al Ploieștiului

Minuta ședinței Judecătoriei Ploiești: "Validează alegerea domnului Volosevici Andrei Liviu, candidat din partea Partidului Naţional Liberal, în funcţia de Primar al Municipiului Ploieşti, judeţ Prahova. În temeiul art. 149 alin. 3 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prezenta încheiere se va comunica prefectului Judeţului Prahova şi secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale, în vederea aducerii la cunoştinţa publică, prin afişarea acesteia la sediu. Cu drept de apel în 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 15.10.2020".

Magistrații de la Judecătoria Ploiești au amânat cu o zi validarea mandatului lui Volosevici în funcția de primar, iar decizia poate fi atacată cu apel, de către orice persoană care consideră că este îndreptățită și are motive întemeiate pentru a o face.