5 Octombrie a fost Ziua Mondială a Educației. Probabil fiecare dintre noi s-a gândit, măcar o clipă, în cursul acestei zile, la educatorii, învățătorii și profesorii care i-au marcat perioada de formare și de acumulare a cunoștințelor, de-a lungul anilor de studii. Și niciodată, profesionalismul și dedicarea dascălilor noștri nu trebuie uitate, pentru că, așa cum au amintit și doamnele din cadrul Organizației Femeilor Social Democrate Prahova, va rămâne întotdeauna valabil dictonul: ”Ceea ce scrie un profesor pe tabla vieţii nu poate fi niciodată şters!”.
Tocmai de aceea, Ziua Educației a fost un prilej pentru OFSD Prahova, prin președintele organizației - Beatrice Gâjman, deputatul PSD Prahova Rodica Paraschiv, Irina Mihaela Nistor - candidatul PSD la Primăria Câmpina, Livia Lupu – președinte OFSD Câmpina și Liliana Bilciurescu – consilier local, de a exprima aprecierea față de cadrele didactice. ”Doamnele din Organizația Femeilor Social Democrate Prahova le-au mulțumit cu apreciere și recunostință, de "Ziua Educației", cadrelor didactice – învățători și profesori - care au îndrumat cu înțelepciune, dedicare și răbdare pașii multor generații de elevi”. Flori pentru oamenii care pun mai presus de orice Educația.