Primarul social-democrat al orașului Mizil, Silviu Călin Negraru, reușește – împreună cu echipa administrației locale și cu sprijinul colegilor săi din PSD – să schimbe la față un oraș prahovean care, altădată, se afla la coada investițiilor în mediul urban al județului Prahova. Acum, despre orașul Mizil se poate spune că trece prin transformări la care locuitorii nici nu puteau visa în urmă cu un deceniu sau două. Sunt în derulare, printre altele, proiecte pentru lucrări la infrastructura rutieră, pentru modernizarea străzilor, pentru reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic ”Tase Dumitrescu” Mizil, reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu program prelungit nr. 5 Mizil, proiectul privind îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Mizil (care cuprinde o serie de investiții la Casa de Cultură Mizil, modernizarea Școlii Gimnaziale ”Sf. Nicolae” Mizil, amenajarea unui teren de sport în curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 și modernizarea unor străzi din oraș), precum și pentru creșterea eficienței energetice și reabilitarea ambulatoriului la Spitalul Orășenesc ”Sfânta Filofteia”. Unele finanțate din fonduri guvernamentale, altele – cu fonduri europene.
Președintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, prefect al județului - alături de prim-vicepreședintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, și de subprefectul Emil Drăgănescu - s-a aflat miercuri la Mizil, pentru a vedea la fața locului evoluția lucrărilor aflate în derulare.
”Silviu Călin Negraru este prietenul meu de mulți ani. Îl cunosc foarte bine pe omul acesta, iar o persoană cu astfel de calități umane nu poate să nu fie și un profesionist desăvârșit! Ceea ce face Silviu în Mizil poate fi oricând un studiu de caz pentru orice edil din România! Modul în care înțelege să-și motiveze echipa, dragostea pentru comunitatea sa, m-au impresionat profund! Mizilul este un șantier în continuă dezvoltare. Aici se construiește o grădiniță nouă, o școală profesională așa cum ar trebui să fie în toate locurile, pentru ca toți copiii noștri să se întoarcă la meserii. De asemenea, se lucrează la baze sportive, renovarea spitalului etc! Sunt onorat să am un astfel de prieten și coleg. Astăzi l-am felicitat în timpul vizitei mele, alături de subprefectul Emil Drăgănescu și deputatul Bogdan Toader!”, a transmis președintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, după vizita la Mizil.