PSD Prahova și PES Activists Prahova s-au alăturat campaniei ”PESte Tot la Școală”

PSD Prahova și PES Activists Prahova s-au alăturat campaniei ”PESte Tot la Școală”

PES Activists Prahova și organizația prahoveană a Partidului Social Democrat s-au alăturat campaniei derulate în această perioadă la nivel național, dedicată sprijinirii copiilor din familii defavorizate, care au nevoie de ajutor pentru a putea începe noul an școlar cu tot ce le este necesar. ”Ne alăturăm campaniei ”PESte Tot la Școală”, generată de PES activists România, prin intermediul căreia oferim, așa cum o facem deja de peste 8 ani, rechizite unui număr de copii aflați într-o situație materială dificilă. Campania ”PESte Tot la Școală” a ajuns și în comuna Târgșoru Vechi, la o familie pentru copiii căreia educația este singura speranță spre un viitor mai bun. În pragul începutului de an școlar, am încercat să aducem zâmbetul pe buzele unor copii, care se pot bucura de ghiozdane noi, echipate cu rechizite școlare. Cu sprijinul domnului președinte PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, echipa PES Activists Prahova a adus o speranță de lumină pentru un început de an școlar mai fericit, pentru acești copii minunați. Campania PES Activists Prahova își propune să susțină accesul la educație al cât mai multor copii. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect!”, au transmis reprezentanții PES Activists Prahova. În luna septembrie, începutul noului an școlar poate fi o mare problemă pentru familiile nevoiașe, ai căror copii duc lipsă de rechizite, de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, de ghiozdane și toate cele necesare pentru școală. Astfel, colaborarea dintre PES Activists și PSD Prahova ajută micuți proveniți din medii sărace să nu renunțe la educație!

”Alăturați-vă campaniei ”PESte tot la școală”, inițiată de PES Activists Prahova! Pregătim ghiozdane pentru copiii care-și doresc să meargă la școală, iar părinții nu au posibilitatea de a le cumpăra tot. Ajutăm un copil, iar prin puterea exemplului, îl facem om. Pregătim ghiozdane cu rechizite (caiete, creioane, pixuri, coperți, etc) pentru familiile nevoiașe”, ne îndeamnă tinerii din PES Activists Prahova să participăm la această campanie destinată copiilor sărmani.