”Forța Dreptei Prahova lansează proiectul privind consultarea populației. Suntem interesați să aflăm cu prioritate care sunt problemele reale cu care se confruntă prahovenii, care sunt nemulțumirile lor, dar și care cred ei că sunt prioritățile în privința investițiilor. Ne dorim să găsim împreună cu cetățenii, soluții realizabile. În cadrul sondajului de opinie online, ploieștenii și prahovenii își pot exprima inclusiv obțiunea (sic!) politică. Și la nivel național se derulează un sondaj de opinie, acesta vizând strict zona politică. Anul 2024 va fi un an plin din punct de vedere electoral, fiind nu mai puțin de patru runde de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. În acest sens, sondajul își propune să stabilească, pe un anumit eșantion, care este obțiunea (sic!) politică a electoratului, la alegerile care urmează. Lansat de doar de cinci zile, chestionarul situează, în acest moment, Forța Dreptei pe locul trei în preferințele românilor, cu un procent de 16%”, transmite organizația Forța Dreptei Prahova. Conform reprezentanților acestei formațiuni politice, la întrebarea ”Cu ce partid veți vota la alegerile din 2024?”, voturile ar fi fost împărțite astfel: USR (23%, 1.788 Votes); AUR (18%, 1.355 Votes); Forta Dreptei (16%, 1.241 Votes); PNL (14%, 1.062 Votes); PSD (14%, 1.038 Votes); Altul (10%, 742 Votes); PMP (3%, 255 Votes); ALDE (1%, 95 Votes); UDMR (1%, 93 Votes). Total votanți: 7.669.
Fără comentarii.