În Ploiești, în Ceptura și în alte localități din județul Prahova, astăzi s-a desfășurat o nouă campanie ”Vinerea Verde”, promovată de Partidul Social Democrat și Tineretul Social-Democrat. Lideri județeni social-democrați s-au alăturat tinerilor voluntari în acțiunea de ecologizare. Fie că a fost vorba despre adunarea deșeurilor aruncate în zona Gării de Nord din Ploiești sau la Ceptura, pe malul pârâului Bălana, social-democrații au reușit să implice în eveniment zeci de persoane, majoritatea tineri dornici să participe la acțiune.
”Într-o lume în care mediul înconjurător este neglijat, Tineretul Social Democrat Prahova a luat atitudine cu ocazia evenimentului Vinerea Verde! Împreună am dovedit că putem face lucruri utile și necesare mediului în care trăim, și că nu trebuie să stăm deoparte în fața provocărilor actuale. Să avem grijă și să fim mai responsabili față de tot ceea ce înseamnă mediul înconjurător. Sperăm că această acțiune va inspira și alți tineri să ia atitudine și să se implice în protejarea mediului înconjurător!”, au transmis reprezentanții TSD Prahova, după finalizarea campaniei de ecologizare. Acțiuni similare au avut loc în toate județele țării, în ”Vinerea Verde”.