Consilierii locali ploieșteni au adoptat, în unanimitate, proiectul inițiat de consilierul social-democrat Robert Vîscan, de aprobare a cofinanțării de 10% de către Primăria Ploiești a achiziției de aparatură medicală necesară bolnavilor oncologici din Ploiești și din județul Prahova. Astfel, ca urmare a deciziei luate astăzi, 10 martie, Ministerul Sănătății va putea asigura restul fondurilor, de 90%, necesare pentru cumpărarea echipamentelor medicale care le pot veni în ajutor pacienților bolnavi de cancer. Consilierul local PSD Robert Vîscan, inițiatorul proiectului: ”Vreau să mulțumesc doamnei secretar, cât și aparatului de specialitate al Primăriei pentru că m-au ajutat să aduc în atenția Consiliului Local cât mai repede acest proiect. Este pasul obligatoriu pentru a reuși să aducem cofinanțarea Ministerului Sănătății pentru această investiție extrem de necesară pentru ploieșteni, pentru prahoveni și nu numai, pentru că acest centru de radioterapie nu va deservi numai județul Prahova, ci și județele limitrofe. Împreună cu domnul președinte Bogdan Toader, am purtat discuții în tot acest timp cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății și am garanția că că vom primi, odată ce avem această hotărâre aprobată, banii din partea Ministerului Sănătății”. ”Și dorința mea ar fi ca toți consilierii locali să fie inițiatori ai acestei hotărâri”, a mai precizat Vîscan, la propunerea venită din partea unui consilier local liberal ca toți consilierii PNL să fie trecuți ca inițiatori ai acestui proiect.
De altfel, înaintea ședinței Consiliului Local Ploiești, președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a lansat un apel către toți consilierii locali de a aproba acest proiect: ”Bolnavii de cancer din Prahova au nevoie de aparatura care îi ajută să trăiască! Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Local Ploiești, colegul meu social-democrat Robert Ionuț Vîscan va susține în fața consilierilor locali un proiect de hotărâre pentru dotarea cu aparatură medicală modernă a Spitalului Municipal Ploiești, singurul din Prahova care are și Secție de Oncologie. Este nevoie de o cofinanțare de 10% din valoarea aparaturii, cu atât mai mult cu cât clădirea-buncăr destinată noului laborator de radioterapie – proiect pe care l-am susținut și în perioada în care m-am aflat la conducerea Consiliului Județean Prahova – este aproape gata. Fac apel pe această cale la toți consilierii locali ploieșteni să se gândească la miile de pacienți oncologici care, deseori aflați într-o stare precară, sunt obligați să meargă până la București sau până la Brașov pentru radioterapie specifică! Nimic nu este mai important decât viața oamenilor! Reflectați, vă rog, la acest lucru și aprobați participarea Municipiului Ploiești cu suma de 2,7 milioane de lei (doar 10% din valoarea totală, restul fiind finanțat de Ministerul Sănătății) pentru achiziția unui accelerator liniar de radioterapie și a unui computer tomograf!”.