Deputatul prahovean Dan Rădulescu a demisionat din USR!

Deputatul prahovean Dan Rădulescu a demisionat din USR!

Deputatul Dan Rădulescu a demisionat din USR. Anunțul a fost făcut chiar în această dimineață de către parlamentarul de Prahova, pe pagina sa de facebook, însă acesta nu a dat detalii despre motivul concret care l-a determinat să plece din acest partid.

"Vă anunț, pe această cale, decizia mea de a demisiona din Partidul Uniunea Salvați România. Le mulțumesc colegilor mei de partid pentru colaborarea de până acum. Din păcate, viziunea noastră despre un partid altfel este, astăzi, diferită. Cred, însă, în continuare că, stradă cu stradă, putem şi trebuie să schimbăm România! Îi asigur pe alegatorii din Prahova, precum și pe toți cei care mi-au acordat votul şi încrederea lor, că voi lupta în continuare pentru un sistem de învățământ incluziv şi performant, pentru dreptul nostru constituțional la un mediu sănătos, pentru oameni noi in politică și pentru o Romania în care, fără penali şi fără hoție, să ajungem departe!", a precizat Dan Rădulescu.