Primarul PNL din Lapoș, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului. Ce obligații va avea edilul, după rămânerea definitivă a sentinței

Primarul PNL din Lapoș, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului. Ce obligații va avea edilul, după rămânerea definitivă a sentinței

Magistrații Judecătoriei Ploiești au decis, marți, 10 mai, condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare a primarului comunei Lapoș, Dumitru Constantin Țîrlea, pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” (faptă săvârșită la data de 14.05.2018). Pe perioada termenului de supraveghere de 3 ani, primarul comunei Lapoș are câteva obligații, stabilite prin sentință: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În plus, instanța l-a obligat pe inculpat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, dar și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul Primăriei com. Lapoș (adică la locul său de muncă) sau al Școlii Gimnaziale Lapoș.

Primarul liberal din Lapoș a mai fost obligat să plătească 1.100 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 700 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmării penale.

Sentința de azi nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

După decizia instanței, primarul a postat un mesaj pe Facebook: "Vă salut dragi prieteni,

Au apărut în spațiul online articole de presă și informații despre cum aș fi fost condamnat într-un dosar penal. Mă consider nevinovat în acest caz fabricat de către oponenții mei politici. Aduc la cunoștința publică faptul că se dorește eliminarea mea și acapararea conducerii primăriei de către grupuri obscure. Voi utiliza toate căile legale pentru a contesta decizia instanței, întrucât mă consider nevinovat. Clanul comuniștilor vor preluarea puterii în comuna Lapoș!".

Fără alte comentarii.


Tipărire