Ion Ștefan, fostul ministru “Grindă“: “Forța Dreptei își propune să strângă laolaltă toate energiile creative din societate!”

Ion Ștefan, fostul ministru “Grindă“: “Forța Dreptei își propune să strângă laolaltă toate energiile creative din societate!”
Astăzi, fostul lider al PNL, fost premier al României Ludovic Orban, s-a prezentat la Tribunalul București pentru a depune actele pentru înregistrarea partidului Forța Dreptei. Printre cei aflați lângă Orban a fost și Ion Ștefan, fostul ministru al Dezvoltării, poreclit “Grindă“. Acesta a transmis un mesaj, pe pagina sa de Facebook, după depunerea actelor: “Forța Dreptei are o misiunea grea în perioada viitoare, însă nu imposibilă! Împreună cu oameni integri, muncitori, sinceri și asumați, alături de românii care vor modernizarea României, Forța Dreptei va crește. Împreună cu ai mei colegi și prieteni, am depus astăzi la Tribunalul București, actele pentru înregistrarea noului partid – Forța Dreptei. Scena politică actuală, acolo unde credibilitatea a fost zdruncinată major, are nevoie de apariția unei alternative de dreapta la actuala guvernare. Ideile și valorile liberale vor fi în centrul gândirii politice la Forța Dreptei, iar faptul că îl avem alături de noi pe Ludovic Orban, un om politic capabil și decent, este un atu pentru lupta de recredibilizare a clasei politice. Nu toți suntem la fel! Nouă nu ne este teamă de muncă și nici jenă să privim românii în ochi. Forța Dreptei își propune să strângă laolaltă toate energiile creative din societate care vor să contribuie la dezvoltarea României”, a menționat Ion Ștefan.