Președintele Klaus Werner Iohannis a convocat la Palatul Cotroceni, pentru ora 17.30, ședința în care vor fi decise noi măsuri restrictive pentru perioada următoare, la nivel național. Conform site-ului Președinției României, la ședință vor participa Prim-ministrul Florin Cîțu, ministrul interimar al Sănătății, Attila-Zoltán Cseke, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol, și coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiță.