Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi citită joi, în Parlament. Votul - marțea viitoare! Pică Guvernul?

Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi citită joi, în Parlament. Votul - marțea viitoare! Pică Guvernul?

Moțiunea de cenzură depusă în Parlament de Partidul Social Democrat împotriva Guvernului Cîțu va fi prima dezbătută în plenul reunit al celor două Camere. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis astăzi ca moțiunea depusă PSD să fie citită, joi, de la ora 14:00, în plenul reunit, urmând să fie dezbătută şi votată marţea viitoare, de la ora 12:00, după cum a anunțat Agepres. Pentru moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS, Birourile permanente reunite au hotărât să se aştepte motivarea deciziei CCR privind sesizarea depusă de premierul Florin Cîţu referitoare la existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi Parlament. Ulterior, după ședința noii conduceri a PNL, care a avut loc astăzi, Florin Cîțu a plecat din fața jurnaliștilor, în toiul conferinței de presă în care era întrebat despre soarta Executivului pe care îl conduce. (Sursa foto: gov.ro)


Tipărire