Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, acuză fraudarea rezultatului votului la moțiunea anti-Ghinea

Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, acuză fraudarea rezultatului votului la moțiunea anti-Ghinea
Președintele filialei Prahova a Partidului Social Democrat, deputatul Bogdan Toader, acuză fraudarea rezultatului votului la moțiunea împotriva ministrului Cristian Ghinea. “Au fraudat și votul moțiunii împotriva ministrului ZERO! Nici doi bani. Atât valorează ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. Dar astăzi au făcut zid în jurul său toți cei de la Putere. Și au încălcat regulamentul, exprimându-și votul pe tabletă, deși acest sistem poate fi utilizat doar în cazul votului actelor normative! Sunt dependenți de un PNRR jignitor pentru români și rușinos pentru România. Sunt dependenți de fondurile pe care le-au alocat prin acest plan tuturor acoliților lor. De aceea, pentru PNL-USRPLUS-UDMR, Ghinea, ministrul Zero Barat, este foarte bun. Chiar indispensabil. Chiar și cu riscul dosarelor penale!”, afirmă liderul social-democraților prahoveni.
De altfel, și liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a făcut acuzații similare: „PNL și USR-PLUS au fraudat grosolan votul la moțiunea simplă pentru a-l salva pe ministrul zero Ghinea! Adevărul este că, regulamentar, moțiunea a trecut! În sală, au fost consemnate 139 de voturi pentru și doar 126 contra! Disperați, politicienii puterii au adunat și voturile de pe tabletă, deși această modalitate este permisă doar în cazul actelor normative. Aceasta este o ilegalitate gravă pentru care, dacă la guvernare ar fi fost PSD, acum procurorii ar fi descins deja la Parlament!”, a precizat Marcel Ciolacu.

Tipărire