PSD Ploiești critică intervenția realizată asupra statuii „Domnul Goe” de la Gara de Sud și solicită autorităților locale îndepărtarea vopselei în culorile curcubeului și a etichetelor aplicate pe monument. Într-un comunicat transmis vineri, 18 septembrie, organizația social-democrată susține că statuia, reprezentând personajul lui Ion Luca Caragiale, a fost „mutilată ideologic” prin acoperirea cu vopsea curcubeu a unor elemente ale reprezentării originale, inclusiv costumul de marinar și bereta.
PSD Ploiești consideră că intervenția asupra unui simbol cultural al orașului este de neconceput și afirmă că aceasta nu ar trebui prezentată drept „artă urbană”. „Ne opunem categoric acestei încercări disperate de a băga pe gâtul comunității noastre o agendă woke care nu are nicio legătură cu istoria, credința și valorile Ploieștiului!”, se arată în comunicatul organizației social-democrate.
Social-democrații solicită „curățarea urgentă” a vopselei și a etichetelor de pe statuie și readucerea acesteia la forma inițială. Totodată, PSD Ploiești cere ca persoanele care au aprobat sau executat intervenția să își asume responsabilitatea și susține că eventualele costuri de restaurare ar trebui suportate de cei responsabili, nu din bugetul local.
În comunicat, PSD Ploiești își exprimă și opoziția față de ceea ce califică drept „propagandă” sau „agendă LGBT” în spațiul public, în contextul intervenției asupra statuii.
„Ploieștiul este orașul lui Caragiale, nu al experimentelor progresiste!”, transmite organizația politică, care afirmă că simbolurile culturale ale municipiului trebuie protejate.
Ploieștiul nu este terenul de joacă al agendei LGBT! Opriți pângărirea simbolurilor naționale cu propagandă curcubeu!
Mutilarea ideologică a statuii „Domnul Goe” de la Gara de Sud este un afront inacceptabil și o provocare ieftină adusă fiecărui ploieștean!
Să mânjești un simbol al copilăriei și al culturii românești în culorile mișcării LGBT și să încerci să le vinzi oamenilor această bătaie de joc drept «artă urbană» este de o obraznicie fără limite.
Ne opunem categoric acestei încercări disperate de a băga pe gâtul comunității noastre o agendă woke care nu are nicio legătură cu istoria, credința și valorile Ploieștiului!
Domnul Goe este unul dintre personajele emblematice ale operei lui Ion Luca Caragiale. Statuia îl înfățișa în bine-cunoscutul costum tradițional de marinar, cu bereta aferentă — elemente identitare fundamentale care au fost acoperite intenționat cu vopsea curcubeu.
Doriți parade, prozelitism și propagandă LGBTQ+? Faceți-le pe banii voștri și în spații private, nu profanând monumentele orașului, ștergând simbolurile naționale și provocând o comunitate majoritar conservatoare!
PSD Ploiești solicită oficial curățarea urgentă a vopselei LGBT și a etichetelor aplicate pe statuie, precum și readucerea „Domnului Goe” la forma sa inițială.
Cerem ca cei care au aprobat sau au executat această aberație ideologică să își asume integral responsabilitatea juridică și să plătească din propriile buzunare restaurarea, fără ca nota de plată pentru fanteziile lor progresiste să fie aruncată pe umerii cetățenilor.
Ploieștiul este orașul lui Caragiale, nu al experimentelor progresiste! Simbolurile noastre culturale trebuie protejate cu fermitate, bun-gust și respect față de identitatea tradițională a orașului.
Biroul de Presă al PSD Ploiești