Liberalul ploieștean Vlad Frusina, fost consilier local și fost membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Ploiești, a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, instituție care s-a autosesizat în acest caz la 1 iulie 2025. Un an mai târziu, în iunie 2026, după evaluarea întregii documentații de la dosar, inclusiv a punctului de vedere al fostului consilier, ANI a emis raportul prin care lui Frusina i se aplică ștampila de INCOMPATIBIL.
Astfel, la rămânerea definitivă a deciziei, Vlad Frusina va avea interdicție timp de trei ani de a mai ocupa funcția publică: „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”. „Persoana (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Ce spune raportul întocmit de Agenția Națională de Integritate
Potrivit raportului întocmit de ANI, ”la data de 01.07.2025, Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, a sesizat din oficiu lucrarea nr. 20863/A/II/01.07.2025, cu privire la faptul că FRUSINA NICOLAE VLAD, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Ploiești, județul Prahova, nu a respectat dispozițiile legale privind regimul juridic al incompatibilităților întrucât, în aceeași perioadă a exercitat funcția de vicepreședinte al Biroului Politic Local Ploiești al Partidului Național Liberal”.
Concluziile raportului
În urma evaluării efectuate în dosarul lui Vlad Frusina, s-a constatat faptul că acesta a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, în sensul dispozițiilor art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, coroborate cu dispozițiile art. 187 alin. (13) din același act normativ întrucât, simultan cu deținerea funcției de membru în cadrul Consiliului de administrație al Spitalului Municipal Ploiești, județul Prahova a exercitat funcția de vicepreședinte al Biroului Politic Local Ploiești al Partidului Național Liberal.
Sancțiunea
La rămânerea definitivă a raportului de evaluare, încălcarea dispozițiilor art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, coroborate cu dispozițiile art. 187 alin. (13) din același act normativ se sancționează de către persoana, instituția ori autoritatea competentă să aplice sancțiunile disciplinare/administrative, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 176/2010, coroborate cu reglementările aplicabile funcției de membru în consiliul de administrație.
Interdicția prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 („Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcție ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.
Frusina are dreptul de a contesta în instanță raportul Agenției Naționale de Integritate.
Sursa foto: Facebook/ Vlad Frusina