Virgiliu Nanu, președintele PSD Prahova, după votul de luni: ”Este o decizie asumată, care deschide un moment de corecție”

Virgiliu Nanu, președintele PSD Prahova, după votul de luni: ”Este o decizie asumată, care deschide un moment de corecție”
Președintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, alături de delegații filialei prahovene social-democrate, au transmis, la rândul lor, un mesaj clar în cadrul consultării de luni seară: Ilie Bolojan nu mai are sprijinul PSD pentru a conduce Guvernul României!. Liderul PSD Prahova a transmis, în urma votului de luni, că acesta a fost un moment care nu mai putea fi amânat. ”Peste 5.000 de reprezentanți din toată tara au votat direcția politică a partidului, iar rezultatul este limpede: 97,7% pentru retragerea sprijinului politic acordat prim-ministrului Ilie Bolojan. Nu este un vot de etapă, ci unul care vine din realitatea din teren, din presiunea tot mai mare pe oameni și din lipsa unor decizii care să țină lucrurile în echilibru. Când aceste lucruri se adună, nu mai poți merge mai departe la fel. Este o decizie asumată, care deschide un moment de corecție. România are nevoie de stabilitate, dar una construită pe decizii clare și respect pentru oameni. Urmează consultările de la Cotroceni. Rămânem pe aceeași linie: dialog, dar cu fermitate”, este mesajul lui Virgiliu Nanu, președintele PSD Prahova, după votul prin care social-democrații au decis să-i retragă sprijinul lui Ilie Bolojan.

Sorin Grindeanu, liderul PSD, a declarat, la finalul întrunirii desfășurate luni seară: ”Mandatul pe care l-am primit din partea dumneavoastră este cât se poate de clar. Când 97,7% dintre colegi îți spun că acesta este mandatul, că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, nu mai este loc de nimic altceva. Am înțeles acest lucru și eu, și Claudiu (n.n. Manda) și prim-vicepreședinții și toată conducerea partidului. Vă asigur, că în conformitate cu ceea ce ați votat, în zilele următoare vom acționa. PSD este cel mai important partid din România, este partidul numărul 1 în Parlament și drept urmare vom ține cont de toate lucrurile care s-au spus astăzi, vom ține cont de mandatul pe care ni l-ați dat, astfel încât viața românilor să fie una mai bună. Vă mulțumesc, Doamne ajută!”.

 
 
 

Tipărire